TREI ÎNTREBĂRI CAPITALE PENTRU IMAGINEA UNUI FESTIVAL
Rep.: Care este imaginea Teatrului Tony Bulandra astăzi?
Mc Ranin: Este imaginea unui teatru de repertoriu cu o echipă de actori profesioniști, exersată la școala realistă și, în general, surprinde prin interpretarea temelor clasice în cheile teatralității moderne.
Rep.: Care este imaginea Festivalului Babel la a IX-a ediție?
Mc Ranin: În momentul în care teatre precum Laterna Magika (teatru-imagine prin excelență, pentru a respecta tema festivalului), înființat de Josef Svoboda, Théâtre du Mouvement din Franța, Teatrul IAPAR din India și trei teatre din Coreea de Sud, conduse de mari regizori, vin la Târgoviște, aceasta înseamnă că festivalul nostru devine un Carrefour al teatrului mondial, un loc de întâlnire unde poți vedea lucruri noi și, mai ales, îți dorești să fii văzut. Așa că Babel-ul își atinge ținta de a fi o construcție spirituală în care, în ciuda amestecării limbilor și a spațiului, dincolo de neînțelegerea generată de cuvinte, reușește să contrazică mitul biblic prin imagine – deci prin limbaj teatral – și să construiască un mit contemporan, ca să nu spun în mod vulgar „brand”.
Rep.: Teatrul de imagine este un trend?
Mc Ranin: Nu cred că este un trend atâta timp cât vedem copii de trei ani cu telefonul în mână și telefonul este o prelungire a propriului corp, atâta vreme cât televizoarele noastre smart ne ajută să găsim ce ne interesează pe noi ca indivizi (știri, ficțiuni, documentare), care nu mai sunt impuse de o televiziune anume, atâta vreme cât putem schimba peisajul mioritic cu un peisaj tropical în câteva ore, atunci și teatrul este altceva. De fapt, imaginea poate semnifica mai mult decât cuvântul și e sufiecient să ne gândim la icon-uri sau la omulețul ICON care grafiază o stare ce ar trebui altfel descrisă în multe cuvinte. Pornind de la aceste simple exemple putem afirma că suntem devoratori de imagini, dar și creatori de imagini în egală măsură, indiferent de pregătirea noastră estetică sau de vârstă.
Acest teatru-imagine, deși e impropriu spus, pentru că teatrul a conținut mereu elementul imagine, scoate spectatorul din propria singurătate și îl aduce în mijlocul acțiunii, pentru că, în loc să i se comunice o idee prin cuvinte, este dus într-un mod aproape invizibil într-o zonă ritualică în care comunicarea este înlocuită cu comuniunea pe care numai teatrul poate să o facă. A vorbi despre teatrul clasic ca despre un lucru desuet este un gest pe care îl fac doar regizorii teribiliști. Uităm că Moliere, Shakespeare și Caragiale au scris teatru contemporan. Un artist de azi are datoria, prin urmare, să-i aducă pe acești autori la nivelul percepției contemporane cu mijloacele estetice ale zilelor noastre, fără a utiliza în exces tehnologia, dar nu ignorând-o.
Puiu Jipa
